— Trăiești pe spinarea fiului meu, leneșo! Vocea soacrei mele a tăiat aerul din sufragerie atât de ascuțit, încât toți cei aflați la masă au amuțit pe loc.
Am rămas cu furculița suspendată în mână și mi-am ridicat privirea spre Roxana.
Stătea chiar în fața mea, cu bărbia ușor ridicată, fără cea mai mică urmă de rușine pe chip. Parcă nu rostise nimic jignitor.
Lângă ea se aflau sora ei, cumnatul ei și încă două rude ale soțului meu. Victor ședea în dreapta mea.
Soțul meu avea patruzeci și nouă de ani.
Și tăcea. Firește.
— Poftim? am întrebat eu, cât am putut de calm.
Roxana a pufnit disprețuitor.
— Nu te preface că n-ai priceput. Fiul meu muncește de dimineață până seara, iar tu stai bine-mersi aici și trăiești din banii lui.
Am așezat încet furculița pe farfurie. Îmi promisesem că, măcar în duminica aceea, nu aveam să intru în nicio dispută.
Era ziua de naștere a lui Victor.
Nu voiam scandal.
De la opt dimineața stătusem în bucătărie. Pregătisem friptura, făcusem cartofii, două feluri de salată și chiar și un tort. Pusesem masa, cumpărasem băuturile, curățasem apartamentul, iar apoi mă dusesem și după Roxana la gară, fiindcă Victor „nu avusese timp”.
Iar acum femeia aceasta stătea la masa mea și mă numea leneșă.
— Roxana, chiar nu cred că acesta este momentul potrivit, am spus eu.
— De ce nu? Pentru că adevărul te zgârie la urechi?
S-a întors către sora ei.
— O spun de ani de zile. De când Victor s-a însurat cu femeia asta, tot greul a rămas pe umerii lui.
M-am uitat spre soțul meu.
— Victor?
El și-a dres glasul.
— Simona, te rog. Hai să nu stricăm ziua cu o ceartă.
Aproape că mi-a venit să râd.
Așadar nu mama lui pornise scandalul.
Eu eram problema.
Bineînțeles.
— Eu nu pornesc nicio ceartă, am răspuns. Mama ta tocmai m-a făcut leneșă în fața întregii tale familii.
— Mama n-a vrut să spună asta așa.
Roxana și-a lăsat paharul jos.
— Ba da. Exact asta am vrut să spun.
În clipa aceea, toate privirile s-au întors spre mine.
Roxana s-a rezemat comod de spătarul scaunului.
— Fiul meu aduce banii în casă. Fiul meu plătește facturile. Fiul meu a mobilat apartamentul acesta. Iar tu ce faci, mai exact?
Am tăcut câteva secunde.
Apoi am întrebat:
— Chiar vreți să aflați ce fac eu?
— Cu mare plăcere. Abia aștept să aud.
Zâmbetul ei arăta limpede că se considera deja învingătoare.
Am dat din cap.
— Foarte bine.
M-am ridicat de la masă.
Victor mi-a apucat imediat brațul.
— Simona, stai jos.
Mi-am tras mâna din strânsoarea lui.
— Nu. Mama ta vrea să știe cu ce contribui eu la viața noastră. Atunci o să-i arăt.
Am traversat sufrageria.