„În noaptea asta sunt de serviciu” aruncă Radu Vlad, atingându-mi obrazul cu buzele doar cât să bifeze gestul

Situația e inacceptabilă, nedreaptă și sfâșietoare.
Povești

— În noaptea asta sunt de serviciu, aruncă Radu Vlad, atingându-mi obrazul cu buzele doar cât să bifeze gestul.

Nici măcar nu-și scoase pantofii. Rămase în hol, încremenit ca o statuie ridicată în cinstea propriei importanțe, cu privirea îngropată în telefon. Dinspre bucătărie îi vedeam doar creștetul și expresia aceea solemnă pe care o afișa de fiecare dată când, chipurile, salva omenirea de vreun dezastru informatic.

— Iar te lupți cu serverele ca să nu ia foc? am întrebat, ieșind pe coridor și ștergându-mi mâinile de prosop. Trebuia să vorbim despre mutarea la mare. Mi-ai promis că te uiți peste variante.

— Nicoleta, te rog, nu începe, murmură el, ridicând ochii pentru o clipă, apoi ascunzându-se imediat din nou în ecran. Avem nevoie de bani. Treizeci de mii de lei pe lună pentru ture de noapte nu se găsesc pe toate drumurile.

L-am urmărit cum se îndepărta și mi-a trecut prin minte că soțul meu era un alchimist desăvârșit. În ultimele șapte luni petrecuse în „ture” exact două sute douăsprezece nopți. Numai că, în bugetul nostru, aurul nu se înmulțea deloc; dimpotrivă, dispărea pe nesimțite, ca printr-un truc prost executat.

Eu munceam în trei locuri, țineam contabilitatea pentru patru firme și uneori uitam cum arată lumina zilei. Economiile mele, cei cinci sute de mii de lei strânși pentru avansul la un credit ipotecar, fuseseră „investiți” de Radu Vlad într-un curs nemaipomenit de promițător despre rețele neuronale. Rezultatul era limpede: rețelele acelea învățaseră un singur lucru, să-mi golească mie conturile.

Au trecut două ore, dar somnul nu se lipea de mine. Gândurile îmi bâzâiau în cap ca o muscă încăpățânată. Atunci am observat tableta uitată aprinsă pe măsuța din sufragerie. Pe ecran era deschisă fila de localizare, instalată acum trei ani, pe vremea când mă îngrozea ideea că m-aș putea rătăci prin pădure, la cules de ciuperci.

Am luat dispozitivul, iar degetele mi s-au oprit pentru o secundă deasupra ecranului. Punctul albastru care îl marca pe „eroul muncii” nu se afla câtuși de puțin acolo unde ar fi trebuit.

Momente Reale