— Exact despre asta vorbeam.
Gabriela s-a întors spre mine.
— De ce să comanzi mâncare? Ce, nu ai mâini să gătești?
Pentru câteva clipe s-a lăsat liniștea.
Mi-am coborât privirea spre palme.
Apoi am ridicat ochii către ea.
— Ba da, am.
Gabriela a rămas nemișcată, așteptând continuarea.
Am zâmbit slab.
— Doar că astăzi au hotărât să se odihnească împreună cu mine.
Cristian a izbucnit într-un râs scurt.
A încercat să se stăpânească.
N-a reușit.
Gabriela l-a fulgerat imediat cu privirea.
— Ți se pare amuzant?
— Puțin, da.
— Sigur că da. Pentru că habar n-ai cât costă să ții o casă.
De data asta, eu am fost cea care a ridicat din sprâncene.
Ei bine, discuția începea să devină interesantă.
— Poftim?
— Ai auzit foarte bine — a spus Gabriela. — Pe vremuri, noi, femeile, știam să avem grijă de bani. Găteam acasă. Nu aruncam o sută nouăzeci de lei pe fereastră doar fiindcă ne era lene să intrăm în bucătărie.
Am inspirat adânc, încet.
— Nu e vorba despre lene.
— Atunci despre ce e vorba?
— Despre odihnă.
— Și de ce anume trebuie să te odihnești tu?
Mi-a scăpat un râs.
Nu fiindcă întrebarea era amuzantă.
Ci pentru că era de-a dreptul incredibilă.
— Mă întrebați serios asta?
— Da.
M-am ridicat puțin pe canapea.
— Muncesc patruzeci de ore pe săptămână. Fac cumpărături. Curățenie. Gătesc aproape zilnic. Mă ocup de casă. Ieri, de la nouă dimineața, am frecat apartamentul fără oprire.
Gabriela a făcut un gest disprețuitor cu mâna.
— Toate am făcut asta.
— Minunat.
— Și niciuna dintre noi nu avea nevoie să comande mâncare de pe internet pentru atât.
— La fel de minunat.
— Atunci nu pricep de ce tu…
— Pentru că îmi permit.
Gabriela a amuțit.
Cristian și-a întors capul spre mine.
Iar eu am continuat, fără să mai dau înapoi.
— Pentru că am acei o sută nouăzeci de lei. Pentru că mi-a fost poftă de pui fript fără să stau eu să-l pregătesc. Pentru că voiam să-mi petrec duminica pe canapea. Și pentru că nu sunt obligată să dau explicații pentru fiecare fel de mâncare pe care îl cumpăr.
Chipul Gabrielei s-a înăsprit.
— Eu doar încerc să te învăț cum se ține o gospodărie.
Fraza aceea m-a enervat mai tare decât tot ce spusese până atunci.
— De doisprezece ani nu mai locuiesc cu părinții mei.
— Căsnicia e altceva.
— Sunt soția lui Cristian de nouă ani.
— Atunci cu atât mai mult ar trebui să știi…
Cristian a întrerupt-o brusc.
— Mamă, acum ajunge.