Gabriela și-a întors capul spre el.
— Poftim?
— Am spus că ajunge.
— Nici părerea nu mai am voie să mi-o spun?
— Ba da, poți să ți-o spui, răspunse Cristian. Dar ești în casa noastră, iar pe Laura o judeci doar pentru că astăzi n-a avut chef să gătească.
Gabriela și-a încrucișat brațele la piept.
— Eu spun doar că o femeie responsabilă…
— Stați puțin.
Am ridicat mâna, oprind-o.
— O femeie responsabilă?
— Da.
M-am uitat la Cristian, apoi mi-am mutat din nou privirea spre Gabriela.
— Dar despre un bărbat responsabil ce se poate spune?
Fruntea i s-a încrețit imediat.
— Ce legătură are Cristian cu asta?
Exact. Răspunsul pe care îl așteptam.
— Are toată legătura.
— Nu înțeleg.
— Nici eu nu înțeleg. De aceea întreb.
M-am ridicat de pe canapea.
— Nici Cristian n-a gătit astăzi.
— El muncește toată săptămâna.
— Și eu.
— Dar Cristian…
— Cristian are și el mâini.
Cristian a izbucnit iar în râs. De data asta nici măcar nu s-a mai chinuit să se abțină.
— Confirm, spuse el, ridicând ambele palme. Ba chiar sunt două.
Gabriela nu părea deloc amuzată.
— Nu-mi răstălmăciți vorbele!
— Nu răstălmăcesc nimic, am zis calm. Ați intrat aici, ați văzut mâncarea cumpărată și, fără să stați pe gânduri, pe mine m-ați întrebat de ce n-am gătit.
— Pentru că, de obicei, tu gătești.
— Exact.
M-am apropiat de masă.
— Știți ce e interesant în toată povestea asta?
Gabriela n-a răspuns.
— Dacă gătesc șase zile la rând, nimeni nu observă nimic.
Am desfăcut cutia cu cartofi.
— Dacă fac curățenie, e liniște.
Am deschis caserola cu salată.
— Dacă merg la cumpărături, iarăși nu spune nimeni nimic.
Am scos trei farfurii din dulap.
— Dacă pregătesc micul dejun, prânzul și cina, totul pare perfect firesc.
Am așezat farfuriile pe masă.
— Dar dacă într-o singură duminică comand mâncare…
M-am uitat direct la Gabriela.
— …brusc se înființează comisie de anchetă parlamentară.
Cristian a râs în hohote.
— Laura…
— Ce? Nu e adevărat?
Până și el a fost nevoit să dea din cap, recunoscând.
Gabriela și-a strâns buzele într-o linie subțire.
— Eu nu i-aș fi vorbit niciodată așa soacrei mele.
— Poate tocmai asta a fost problema.
În cameră s-a lăsat o tăcere deplină.
De data aceasta, până și Cristian a încetat să mai râdă.
Gabriela m-a privit câteva secunde lungi, fără să clipească.
— Ce vrei să spui cu asta?