— Nu. Normal este să ne fim sprijin unul altuia. Altceva e să-i repeți unui adult, zi de zi, care îi sunt obligațiile.
Victor s-a înroșit la față.
— Gata, ajunge!
— Pentru mine a ajuns de mult.
S-a ridicat brusc.
— Mă faci de râs în fața familiei mele!
L-am privit fără să clipesc.
— Interesant.
— Ce anume?
— Când mama ta m-a făcut leneșă de față cu toți, mi-ai spus să nu pornesc scandal. Acum, pentru că e vorba despre tine, dintr-odată „ajunge”?
Nimeni n-a mai scos un sunet.
Roxana a sărit în picioare.
— Fiul meu se descurca perfect singur înainte să apari tu!
Atunci mi s-a rupt și ultimul fir de răbdare.
Am privit-o drept în ochi.
— Singur?
— Da!
— Roxana, fiul dumneavoastră s-a mutat de la dumneavoastră abia la treizeci și nouă de ani.
Chipul i s-a înțepenit.
— Și ce-i cu asta?
— Iar la patruzeci m-a luat pe mine de soție.
M-am aplecat ușor peste masă.
— Mă acuzați că trăiesc pe spinarea lui?
Am arătat spre Victor.
— Până la patruzeci de ani, lângă dumneavoastră, a fost băiatul mamei în toată regula!
S-a lăsat o liniște grea.
Nici măcar Victor nu a zis nimic.
Fața Roxanei s-a făcut roșie ca focul.
— Cum îndrăznești să vorbești așa?
— Foarte simplu.
Vocea mea, spre mirarea tuturor, rămăsese calmă.
— Fiindcă mi-am petrecut ultimii nouă ani încercând să transform un bărbat pentru care mama făcea totul într-un partener capabil să stea pe picioarele lui.
— Eu n-am făcut totul în locul lui!
Mi-am ridicat sprâncenele.
— Serios?
Sora Roxanei și-a dres glasul.
— Roxana…
— Tu să nu te bagi!
Dar femeia a clătinat din cap.
— Simona nu greșește chiar de tot.
Roxana s-a întors spre ea.
— Cum adică?
— Adică ai făcut, într-adevăr, aproape totul în locul lui Victor.
— Pentru că sunt mama lui!
— La treizeci și cinci de ani încă îi spălai hainele.
Victor a închis ochii.
Pentru o clipă, aproape mi s-a făcut milă de el.
Aproape.
Roxana a întins degetul spre mine.
— De când femeia asta a intrat în viața ta, nu mai ești același om!
Pentru prima dată, Victor i-a răspuns mamei lui.
— Poate tocmai asta e problema, mamă.
Toți ochii s-au întors spre el.
Inclusiv ai mei.
S-a așezat încet la loc.
— Simona are dreptate.
Roxana îl privea de parcă tocmai o pălmuise.
— Poftim?
— Are dreptate.
Victor și-a trecut palma peste față.
— Ani la rând ți-am spus că eu plătesc totul.
M-am uitat la el surprinsă.
Roxana la fel.
— De ce? a întrebat ea.
Victor a tăcut o secundă.
— Pentru că mi-era rușine.
— De ce anume?
— Că Simona câștigă mai mult decât mine.
De data asta, tăcerea s-a așternut cu adevărat.