Nici eu nu avusesem habar.
Victor și-a ridicat privirea spre mine.
— Știu că a fost o prostie.
— O prostie?
— Da.
— Adică, ani întregi ai lăsat-o pe mama ta să creadă că tu mă întreții pe mine?
A încuviințat aproape imperceptibil.
În clipa aceea, toate piesele s-au așezat la locul lor.
Aluziile mărunte.
Privirile de sus ale Roxanei.
Comentariile ei despre cât de recunoscătoare ar fi trebuit să-i fiu lui Victor.
Mereu crezusem că își construise singură povestea asta în minte.
Dar nu era așa.
Chiar soțul meu fusese cel care îi desenase acea imagine despre mine.
— De ce nu mi-ai spus niciodată? am întrebat.
— Pentru că știam că o să te înfurii.
M-am ridicat de pe scaun.
De data aceasta, nimeni n-a mai încercat să mă oprească.
— Măcar aici ai avut dreptate.
— Simona…
— Nu.
Mi-am întors mai întâi privirea spre Roxana.
— Nu sunteți obligată să mă plăceți. Puteți să credeți, dacă vreți, că nu sunt suficient de bună pentru fiul dumneavoastră. Dar în casa mea nu veți mai vorbi niciodată cu mine în felul acesta.
Apoi m-am uitat la Victor.
— Iar tu nu vei mai permite nimănui să mă umilească din cauza unei minciuni pe care chiar tu ai hrănit-o.
— O să repar lucrurile.
— Sper.
Roxana și-a smuls geanta de pe scaun.
— Hai, Victor. Plecăm.
Victor nu s-a mișcat.
Roxana a clipit nedumerită.
— Nu m-ai auzit?
— Ba da.
— Atunci ridică-te!
El a clătinat încet din cap.
— Aici e casa mea, mamă.
— Iar eu sunt mama ta!
— Știu.
O privea calm, fără să ridice tonul.
— Dar Simona este soția mea.
Pentru câteva secunde, Roxana a rămas împietrită, fără să găsească niciun cuvânt.
Apoi și-a luat paltonul și a ieșit val-vârtej din apartament.
Sora ei și ceilalți invitați au urmat-o la scurt timp.
Când ușa s-a închis în urma lor, am rămas doar eu și Victor, în mijlocul farfuriilor murdare, al paharelor pe jumătate goale și al tortului aniversar neatins.
Victor s-a lăsat din nou pe scaun.
— Îmi pare rău.
Mi-am luat farfuria de pe masă.
— Acum nu mai ajunge.
A ridicat ochii spre mine.
— Ce vrei să fac?
M-am oprit.
Altădată, probabil i-aș fi răspuns pe loc.
I-aș fi făcut o listă.
Trei puncte clare.
Poate chiar un plan exact, pas cu pas.
Dar tocmai asta fusese una dintre problemele noastre.
Așa că doar am ridicat din umeri.
— Dă-ți seama singur.
— Simona…
— Ai patruzeci și nouă de ani, Victor.
Mi-am luat paharul și am pornit spre bucătărie.
În prag, m-am mai oprit o dată.
— La un moment dat, un bărbat trebuie să învețe să-și rezolve singur problemele, fără ca mama sau soția lui să o facă în locul lui.
De data asta, nu m-a contrazis.
Iar în seara aceea, pentru prima dată de când eram căsătoriți, Victor a strâns bucătăria complet singur.