Soțul meu mi-a spus la micul dejun, de parcă anunța ceva lipsit de importanță:
— M-am săturat de tine. Caută-ți o chirie, pentru că de acum înainte iubita mea se mută aici.
Și, ca umilința să fie deplină, a adăugat că fiul nostru urma să rămână cu el. Nu am izbucnit în plâns, nu am ridicat vocea, nu m-am rugat de el. Mi-am pus doar, în tăcere, cheile pe masă și am început să-mi strâng lucrurile. El zâmbea, convins că tocmai câștigase. Asta până când fiul nostru și-a scos propria cheie din buzunar, a așezat-o lângă a mea și a spus limpede:
— Eu plec cu mama.
PARTEA 1
— Nu te mai suport, Elena, dar un divorț acum m-ar costa prea mult. Cel mai bine ar fi să te muți tu într-un apartament închiriat. Eu rămân aici cu iubita mea.
Vlad Diaconu a rostit fraza aceea în timp ce întindea tacticos dulceață pe o felie de pâine. Avea aceeași voce calmă și rece cu care ar fi putut comenta aglomerația de dimineață din București. Nici măcar nu s-a ostenit să vorbească mai încet, deși fiul lui se afla la doar câțiva pași.
Elena Argeșean a rămas nemișcată.
Avea treizeci și nouă de ani și cincisprezece ani de căsnicie cu bărbatul din fața ei. În toți acei ani, dusese casa pe umeri, îl ajutase pe fiul lor să treacă prin școală, ținuse evidența banilor, organizase mesele de familie, vizitele, sărbătorile și înghițise, fără să facă scandal, disprețul cu care Vlad îi numea slujba cu jumătate de normă, la o firmă de digitalizare documente, „o ocupație de umplutură”.
Vlad, în schimb, conducea o companie prosperă de transport și logistică. Câștiga foarte bine, circula cu un SUV masiv, al cărui preț ar fi putut cumpăra lejer un apartament modest, și ajunsese să creadă că omul care achită facturile are dreptul să hotărască în locul tuturor.
— Hai să nu facem teatru, a continuat el. Daniela e tânără, are ambiții, mă înțelege. Tu nu mai ai loc în viața pe care vreau eu să o duc. Îți pot vira lunar o sumă, cât să nu ajungi chiar în stradă.
Elena și-a întors privirea spre Gabriel Diaconu, fiul lor de șaisprezece ani.
Băiatul privea fix în cana cu cacao, fără să clipească.
Vlad a zâmbit mulțumit de sine, sigur că tăcerea soției era semnul unei capitulări totale.
— Și încă ceva: Gabriel rămâne cu mine. Aici are camera lui, calculatorul, școala e aproape. După ce te pui pe picioare, poate veni la tine în unele weekenduri.
Elena și-a băut cafeaua încet, până la ultima înghițitură. Apoi s-a ridicat, s-a dus pe hol și s-a întors cu legătura de chei în palmă.
Le-a așezat în mijlocul mesei.
Vlad s-a lăsat pe spătarul scaunului, satisfăcut.
— Mă bucur că măcar acum dovedești puțină rațiune.
Elena l-a privit drept în ochi.
— Gabriel vine cu mine.
Zâmbetul lui s-a stins pe loc.
— Poftim?
— Ai auzit foarte bine.
Vlad a scos un râs scurt, nervos.
— Întreabă-l mai întâi pe el! Crezi că Gabriel o să renunțe la confortul de aici doar pentru orgoliul tău rănit?
Băiatul și-a ridicat încet capul. A băgat mâna în ghiozdan, a scos cheia de la casă și, fără zgomot, a pus-o lângă cheia mamei sale.
— Eu merg cu mama.
Fața lui Vlad s-a albit brusc.
— Vrei să dai tot ce ai aici pe o cocioabă ieftină?
Gabriel s-a ridicat de la masă.
— Nu. Dau locul ăsta la schimb pentru liniștea mea.
După două ore, mama și fiul au părăsit casa. Au luat cu ei doar hainele, actele, câteva cărți și lucrurile personale pe care le puteau duce.
În aceeași seară, s-au instalat într-un apartament mic, luat cu chirie. Nu era nimic de lux acolo: mobila era tocită, bucătăria abia îți permitea să te întorci, iar pereții păreau obosiți. Totuși, când Elena a încuiat ușa în urma lor, pe chipul lui Gabriel a apărut un zâmbet discret.
— Măcar aici nu ne tratează nimeni ca și cum am avea etichetă cu preț.
În tot acest timp, Daniela Morar își aranja deja gențile scumpe în dressingul lui Vlad.
El însă abia dacă îi asculta vorbele.
Mintea lui se întorcea iar și iar la cele două chei rămase pe masa din bucătărie.
Și la felul în care avea să-i pedepsească pe Elena și Gabriel pentru îndrăzneala de a i se împotrivi.
Elena nici în cele mai negre gânduri nu și-ar fi putut imagina până unde era dispus Vlad să meargă, în zilele următoare, ca să-i forțeze să se întoarcă la el în genunchi.
PARTEA 2
Trei zile mai târziu, Vlad și-a așteptat fiul în fața liceului. Își parcase SUV-ul impunător chiar lângă intrarea principală, în locul unde toți colegii lui Gabriel îl puteau vedea.
— Urcă. Trebuie să vorbim ca între bărbați.
Gabriel a urcat doar pentru a evita o scenă în fața prietenilor de la școală.
Vlad nu a pierdut vremea cu introduceri.
— Gata cu eroismul. Mama ta câștigă o nimica toată. Chiar vrei să ajungi să socotești fiecare leu de trei ori înainte să-l cheltui? Întoarce-te acasă și îți cumpăr cel mai performant calculator de pe piață. La optsprezece ani îți iau mașină, iar apoi îți plătesc orice facultate privată vrei tu.
Gabriel l-a privit mult timp, fără să spună nimic.
— Asta e tot ce știi să faci?
— Despre ce vorbești?
— Să cumperi lucruri, ca oamenii să danseze după cum le cânți tu.
Maxilarul lui Vlad s-a încleștat.
— Îți asigur viitorul!
— Nu. Încerci să mă cumperi fiindcă nu suporți că am ales-o pe mama.
Gabriel a împins portiera și a coborât. Înainte să o trântească, a mai spus:
— Poate ai mulți bani, tată. Dar asta nu înseamnă că noi suntem proprietatea ta.
Cuvintele acelea l-au lovit pe Vlad mai tare decât s-ar fi așteptat.
În dimineața următoare, Elena a fost chemată în biroul șefului de departament. Bărbatul nu îndrăznea să o privească în ochi.
— Postul dumneavoastră se desființează.
— De ce?
— Motive economice. Reorganizare.
Elena lucra acolo de patru ani, iar cu numai două săptămâni înainte i se promisese că i se vor mări orele. Nu a avut nevoie de multe întrebări ca să înțeleagă. Directorul firmei era un vechi prieten din tinerețe al lui Vlad. Fără să protesteze, și-a strâns lucrurile de pe birou și a plecat.
Două zile mai târziu a venit o nouă lovitură. Seara târziu, proprietarul apartamentului a bătut la ușă.
— Trebuie să eliberați locuința în trei zile. Am decis să o vând.
Elena a simțit că i se taie pământul de sub picioare. Fără serviciu și cu economiile subțiindu-se de la o zi la alta, găsirea rapidă a unei alte locuințe părea aproape imposibilă. A stat până târziu în noapte căutând anunțuri pe internet, însă aceeași problemă apărea la fiecare pas: nu avea o dovadă recentă a veniturilor.