În două situații, băuturi scumpe fuseseră mutate pe nota altor mese. Într-un alt caz, un client achitase un aperitiv suplimentar pe care nu îl ceruse niciodată.
— Ai verificat bonurile astea? am întrebat-o.
Daniela Andreescu a inspirat scurt, fără să-și ridice imediat privirea.
— Am văzut reclamațiile, a răspuns ea. Sumele nu erau foarte mari, iar explicațiile păreau, la început, credibile. Trebuia să mă uit mai atent.
— O să discutăm și despre asta.
Apoi m-am întors din nou spre Octavian Voinea.
— De ce ai făcut asta?
El și-a coborât ochii spre podea, ca și cum acolo ar fi putut găsi un răspuns convenabil.
— A fost doar o neînțelegere.
— De patru ori?
Nu a mai spus nimic.
Tocmai atunci, bărbatul mai în vârstă de la masa alăturată s-a apropiat de noi. Soția lui îl urma îndeaproape, strângându-și poșeta cu ambele mâini.
— Iertați-mă, a spus el. Am auzit, fără să vrem, despre ce este vorba. Și nouă ni s-a adus mai devreme o notă greșită.
Octavian Voinea a pălit și mai tare.
Bărbatul a scos din buzunarul hainei o chitanță împăturită.
— Am plătit 1.150 de lei. În realitate, consumația noastră era de aproximativ 430 de lei. Când am întrebat ce se întâmplă, ospătarul ne-a spus că probabil uitaserăm de băuturile trecute în plus.
Am luat chitanța și i-am întins-o Danielei Andreescu.
— Verifică, te rog, și nota aceasta.
A făcut-o pe loc.
Același tipar. Aceeași metodă.
De data asta, Octavian Voinea nici măcar nu a mai încercat să se apere.
Aș fi putut să-l dau afară în clipa aceea. Recunosc, gândul mi-a trecut prin minte. Nu fusese vorba doar despre lipsă de respect față de mine. Exista posibilitatea ca mai mulți clienți să fi fost înșelați în mod deliberat.
Totuși, înainte să iau o decizie, voiam să aflu cât de adâncă era problema.
— Daniela Andreescu, sună responsabilul cu securitatea și cere-i să salveze toate datele relevante din sistemul de casă. Astăzi nu se mai modifică și nu se mai șterge nimic. Vom verifica integral toate notele care ridică suspiciuni.
Apoi mi-am mutat privirea spre Octavian Voinea.
— Până se lămurește situația, nu mai preiei nicio comandă. Predai cartela de acces și aștepți în birou instrucțiuni.
— Domnule Craioveanu, vă rog, a izbucnit el brusc. Pot să explic.
— Ai avut ocazia.
Mi-a întins cartela fără să mai protesteze.
Dar, în momentul în care s-a întors să plece, dinspre recepție s-a auzit o voce iritată.
— Asta e ridicol. Pentru câteva bonuri faceți aici un spectacol întreg?
Era Cătălin Cristea, directorul meu adjunct.
Eu îl angajasem. Avea experiență în domeniul restaurantelor și, la interviu, îmi lăsase impresia unui om extrem de serios, organizat și loial.
S-a apropiat de noi și a aruncat o privire spre tabletă.
— Gabriel, a spus el când m-a recunoscut. Asta este o problemă internă. Nu ar trebui discutată în fața clienților.
— Ai dreptate, am răspuns. Trebuie rezolvată intern. Dar nu înainte să îi ajutăm pe clienții care au plătit mai mult decât datorau.
Cătălin Cristea a zâmbit strâns, cu un calm forțat.
— Putem regla lucrurile mai târziu. Octavian Voinea e uneori neatent, dar este un angajat bun.
— Angajații buni nu mută comenzi străine pe notele clienților lor.
Expresia i s-a înăsprit.
— Nu poți concedia pe cineva pentru orice fleac.
L-am privit câteva secunde fără să clipesc.
— Cine ți-a spus că vorbim despre o concediere?
Cătălin Cristea a tăcut.
Eu nu rostisem acel cuvânt.
Daniela Andreescu și-a ridicat ochii din tabletă. Observase și ea.
— Cătălin, am spus rar, tu știi deja ceva despre aceste note?
— Nu.
— Atunci nu cred că te va deranja să verificăm jurnalele din sistem.
Pentru o fracțiune de secundă, privirea lui a fugit spre Octavian Voinea.
A fost un gest scurt, aproape imperceptibil, dar suficient ca să-mi atragă atenția.
Ne-am retras în biroul meu. Daniela Andreescu a cerut salvarea datelor contabile și a început să adune toate notele suspecte din ultimele trei luni.
Primele rezultate au fost de-a dreptul alarmante.
În cazul a cel puțin unsprezece clienți, bonurile fuseseră modificate după emitere. Diferențele adăugate abuziv variau între 180 și 2.700 de lei. În mai multe situații, sumele încasate în plus nu apăreau înregistrate corect ca venit al restaurantului.
Încă nu era limpede cine beneficiase de acei bani. Dar datele arătau clar că Octavian Voinea nu era singurul care avea drepturi de acces pentru asemenea intervenții.
Și Cătălin Cristea putuse intra pe notele modificate.
Când i-am pus în față această informație, și-a încrucișat brațele la piept.
— Ar trebui să fii foarte atent înainte să arunci acuzații.
— Sunt atent.
— Poate că unii clienți pur și simplu au uitat ce comandaseră.