Mi-am propus să verific totul imediat după ce terminam masa.
Când Octavian Voinea a venit cu desertul, l-am întrebat, pe un ton cât se poate de firesc, dacă îmi putea aduce nota.
— Imediat, mi-a răspuns el.
Au trecut zece minute.
Apoi încă cinci.
În cele din urmă, am ridicat mâna. Octavian Voinea s-a apropiat din nou, de data aceasta cu un zâmbet subțire, întins pe buze, dar lipsit de orice urmă de amabilitate.
— Aș vrea să achit.
Fără să spună nimic, a pus pe masă mapa neagră din piele.
Am deschis-o.
4.000 de lei.
M-am uitat a doua oară, convins că citisem greșit.
Pe bon figurau mai multe sticle de vin, două feluri principale în plus, un platou scump de aperitive și o așa-zisă taxă de servire. Nu comandasem nimic din toate acestea.
— Vă rog să mă scuzați, am spus calm. Nota aceasta nu este corectă. Comanda mea ar fi trebuit să ajungă, în total, la 620 de lei.
Octavian Voinea și-a încrucișat brațele la piept.
— Asta este nota.
— Nu am cerut vin. Și nici preparatele acestea nu au fost comandate de mine.
S-a aplecat ușor spre mine, ca și cum îmi făcea o favoare doar ascultându-mă.
— Uitați cum stă treaba, astăzi nu am timp de discuții.
— Atunci chemați, vă rog, managerul restaurantului.
Expresia feței i s-a schimbat imediat.
— Pentru ce? Ca să-i spuneți și lui aceeași poveste?
Mi-am păstrat vocea joasă.
— Vreau doar să plătesc exact ceea ce am comandat, nimic mai mult.
Octavian Voinea a râs scurt, suficient de tare încât doi clienți de la o masă apropiată să întoarcă privirea.
— Dacă nu-ți permiți localul ăsta, mai bine nu intri aici de la început.
Pentru câteva clipe, în jurul mesei mele s-a lăsat o tăcere grea.
Am simțit cum mi se încordează degetele. Nu din cauza banilor. Patru mii de lei nu reprezentau pentru mine o problemă de supraviețuire.
Dar m-am gândit la cuplul în vârstă care, poate, plătise din rușine.
M-am gândit la fiecare client care nu ar fi avut curajul să contrazică o persoană sigură pe ea, îmbrăcată în uniformă și obișnuită să vorbească de sus.
— Deci ești convins că nota aceasta este corectă? am întrebat.
— Absolut.
— Și vrei să o plătesc?
— Ori plătești, ori pleci.
Am închis mapa cu nota de plată.
— Bine. Atunci aduceți-l, vă rog, pe proprietar.
Octavian Voinea a rânjit.
— Sigur, proprietarul o să vină personal să se ocupe de cineva ca tine.
— Chiar sper să o facă.
S-a întors pe călcâie și a dispărut spre bucătărie.
Mi-am scos telefonul din buzunar și i-am trimis Danielei Andreescu, managerul restaurantului meu, un mesaj scurt.
Vino imediat în sală. Este vorba despre nota de la masa doisprezece. Adu și jurnalul de acces din sistemul de casă.
Nu au trecut nici două minute până când Daniela Andreescu a apărut în zona de servire. Lucra pentru mine de patru ani și mă cunoștea suficient de bine încât să înțeleagă, din felul în care formulam un mesaj, când situația era serioasă.
— Domnule Craioveanu? a întrebat ea, vizibil surprinsă. Nu știam că veniți astăzi.
Octavian Voinea, care o urmase, s-a oprit brusc la jumătatea pasului.
Rânjetul i-a dispărut de pe față.
Daniela Andreescu a privit nota, apoi s-a uitat la mine.
— Ce s-a întâmplat?
— Am comandat preparate în valoare de 620 de lei. Mi s-au trecut pe bon 4.000 de lei. Iar când am cerut explicații, mi s-a spus că, dacă nu-mi permit restaurantul, nu ar trebui să intru aici.
Daniela Andreescu a pălit.
— Îmi pare sincer rău. Verificăm imediat.
A luat nota și a deschis sistemul de casă pe tabletă. În timp ce parcurgea pozițiile una câte una, Octavian Voinea stătea lângă noi fără să scoată un cuvânt.
După aproximativ un minut, fruntea i s-a încrețit.
— Asta e ciudat.
— Ce anume? am întrebat.
— Băuturile și preparatele adăugate au fost într-adevăr înregistrate în sistem. Doar că nu pe masa dumneavoastră.
A întors tableta spre mine.
Pozițiile suplimentare fuseseră inițial alocate unei alte mese. Câteva minute mai târziu, cineva le mutase pe nota mea.
— Cine a făcut modificarea? am întrebat.
Daniela Andreescu a deschis jurnalul de modificări.
Acolo apărea un nume de utilizator: Octavian V.
Mi-am ridicat privirea spre chelner.
— Îmi poți explica de ce ai transferat comenzile altei mese pe nota mea?
Octavian Voinea a înghițit în sec.
— Trebuie să fie o eroare tehnică.
— O eroare tehnică prin care, în același timp, ai decis să mă și jignești? am întrebat.
— Eu nu am vrut să jignesc pe nimeni.
— Tocmai ai făcut-o, în fața mai multor clienți.
S-a uitat în jur abia atunci, de parcă până în clipa aceea nu observase că oamenii din apropiere ascultau.
Daniela Andreescu a continuat să deruleze în jurnalul de activitate. Dintr-odată, s-a oprit.
— Domnule Craioveanu, nu este prima dată.
A deschis mai multe note vechi. La alte patru tranzacții apăreau modificări asemănătoare.