„Să nu te mai prind că îi duci mâncare maică-tii!” — a izbucnit Adrian Moldovan, împingând farfuria cu supă rămasă pe jumătate neatinsă

Nedrept și rușinos să transformi milă în monedă.
Povești

— Să nu te mai prind că îi duci mâncare maică-tii! — a izbucnit Adrian Moldovan, împingând farfuria cu supă rămasă pe jumătate neatinsă. — Numărăm fiecare borcan, benzina e exagerat de scumpă, iar tu arunci totul într-un sac fără fund. Mama ta nu e infirmă, poate foarte bine să meargă singură la piață.

Daniela Nicolae a rămas nemișcată, cu polonicul suspendat deasupra oalei. În bucătăria lor strâmtă din apartamentul cu o singură cameră, unde fiecare colțișor era ocupat de borcane goale pregătite pentru conservele de toamnă, strigătul lui a răsunat ascuțit, ca o palmă. Și-a coborât privirea spre mâini — roșii, asprite, cu pământ înfipt sub unghii, pe care nici cel mai puternic săpun nu reușea să-l curețe.

— Adrian, mama are probleme cu tensiunea. Nu poate scoate cartofii din pământ de una singură, — a spus ea liniștit. — I-am dus doar câteva kilograme și un pachet de brânză dulce. Le-am plătit din banii mei, să știi.

— Banii tăi sunt ai noștri! — a continuat el, fără să-și tempereze tonul. — În fiecare weekend alergăm la casa mamei mele. Nu te apleci degeaba prin straturi, ci ca să avem cămara plină la iarnă. Iar tu risipești resursele. Uite cum facem: dacă vrei să-ți aprovizionezi mama, n-ai decât. Dar atunci la Viorica Dumitrescu nu mai calci. Te ocupi singură de plantat, de plivit, de cumpărat răsaduri.

Daniela a așezat încet polonicul pe suport. I-au revenit în minte zilele din vara trecută, când Viorica Dumitrescu o punea să umple butoaiele cu apă din timp, ca să se încălzească la soare și să nu „ardă” rădăcinile fragile ale castraveților cu apa rece din fântână. Își amintea cum smulgea cu încăpățânare iarba și pirul, până când spatele îi devenea o singură durere pulsândă.

— Bine, — a rostit ea cu o calmă hotărâre. — Am înțeles. De acum înainte nu mai ajutăm pe nimeni. Nici pe mama ta, nici pe a mea. Dacă tot suntem atât de economi, atunci să fim până la capăt.

Adrian a încuviințat satisfăcut, convins că disputa fusese câștigată de el. Nu a observat însă că, în privirea Danielei, lumina aceea caldă și obișnuită se stinsese pe nesimțite.

Momente Reale