„Dacă mă ierți, rămâi. Dacă nu, te întorci la mama ta.” a spus Tudor cu calm, iar ea, fără lacrimi, deschide notițele și pornește să-și schimbe yala și să-și împacheteze viața

Gestul a fost laș, rușinos și inacceptabil.
Povești

— Apartamentul este al meu. Eu achit ratele și utilitățile. Ți-am blocat accesul la conturile mele. Dacă vrei, îți cauți chirie. Sau te muți la mama ta. Ori la Adriana Cristea.

— Asta e șantaj? Ți-am spus adevărul!

— Nu e șantaj. Sunt consecințe.

— Elena, stai puțin… Dimineață am exagerat. Ultimatumul ăla a fost o prostie. Dar nici tu nu ești perfectă. Mereu ocupată, mereu pe fugă. Adriana e altfel… caldă, atentă, știe să asculte…

— Oprește-te. Nu mă interesează comparațiile. Ai douăzeci de minute. Mâine vine firma de transport după restul lucrurilor.

— E crud ce faci.

— Nu. E limpede.

— Și dacă rămân pe canapea, în sufragerie?

— Nu rămâi.

— Deci mă dai afară?

— Alegerea îți aparține. Poți pleca singur.

S-a întors spre Anca Brașoveanu:

— Tu de ce taci?

— Sunt aici pentru Elena. Și pentru liniște, a răspuns ea calm.

Tudor Moldovan și-a strâns în tăcere câteva lucruri: actele, încărcătorul, o pereche de adidași. Cheile au rămas pe comodă.

— Îmi faci altele?

— Nu.

— Mai vedem noi cine pe cine caută… a mormăit el, apoi a ieșit.

Am încuiat și m-am sprijinit o clipă de ușă.

— Respiră, mi-a spus Anca. Și mănâncă ceva.

— Am mâncat un banană.

— Asta nu se pune, dar în regulă. Mă suni dacă ai nevoie.

După plecarea ei, apartamentul a devenit neobișnuit de liniștit. Am deconectat televizorul de la contul lui, i-am adunat mărunțișurile rămase și le-am pus pe balcon. Fără agitație, fără întrebări despre șosete dispărute.

Dimineața am început-o cu cafea și rapoarte. Am sunat pentru schimbarea interfonului.

Tudor a trimis un mesaj: „Ieri am sărit calul. Putem vorbi?”

„Am vorbit deja”, i-am răspuns.

A insistat cu apeluri. Nu am răspuns.

Apoi: „N-am unde dormi. La Adriana nu pot sta — are pisică și sunt alergic.”

I-am trimis adresa unui hotel ieftin și câteva anunțuri de închiriere. Am activat modul „nu deranjați”.

Transportatorii au sosit la timp. Am trimis lucrurile lui la Leontina Iliescu.

După-amiază am schimbat codurile și am oprit plățile automate. Totul bifat, metodic.

Seara, mama lui mi-a scris:

— Elena, femeile ar trebui să fie mai înțelepte…

Momente Reale