În schimb, Veronica Morar a continuat, cu aceeași voce tăioasă:
— La vârsta ta, eu munceam, creșteam doi copii și țineam o casă întreagă pe picioare. N-aveam timp să stau prin cafenele și să-mi cumpăr haine noi din două în două săptămâni.
Am rămas câteva clipe privind-o fără să spun nimic.
Apoi am încuviințat scurt.
— Perfect.
— Ce-ai zis?
— Atunci haideți să verificăm.
M-am ridicat și am ieșit din sufragerie. Andrei Nicolae s-a luat imediat după mine.
— Georgiana, ce faci?
Am intrat în birou și am pornit calculatorul.
— Exact lucrul la care m-a împins mama ta acum.
— Nu ți-a cerut nimic.
— Susține că eu îți risipesc banii. Atunci să vedem cât cheltuiesc, de fapt, din ei.
Andrei a închis ușa în urma lui.
— Nu trebuie să-i dovedești nimic.
M-am întors spre el.
— Tocmai aici e problema.
— Care problemă?
— De ani întregi nu-i dovedesc nimic, pentru că am gândit la fel ca tine. Am crezut că nu am de ce să dau explicații. Iar mama ta a folosit tăcerea mea ca să-și construiască propria versiune a realității.
Andrei și-a trecut palma peste față, obosit.
— Știi bine că exagerează.
— Exagerează?
L-am privit fix.
— Acum trei luni, în fața surorii tale, a spus că tu ai plătit mașina.
— Da…
— Mașina este pe numele meu și eu am achitat-o.
Andrei n-a mai scos niciun cuvânt.
— De Crăciun le-a povestit tuturor că tu ai suportat renovarea bucătăriei.
— Georgiana…
— Am plătit-o din prima mea anuală.
— Știu.
— Vara trecută a afirmat că părinții mei au putut sta la hotelul acela doar datorită ție.
— Știu că nu a fost așa.
— Tu știi. Eu știu. Numai că tu nu o contrazici niciodată.
Andrei și-a coborât privirea.
Și atunci am înțeles ceva ce refuzasem multă vreme să văd.
Problema mea nu fusese niciodată doar Veronica Morar.
Tăcerea fiului ei făcea parte din aceeași nedreptate.
Am intrat în aplicația de online banking, am descărcat câteva documente și am trimis mai multe pagini la imprimantă.
Andrei s-a uitat spre aparat.
— Chiar vrei să faci asta?
— Da.
Cu un dosar în mână, m-am întors în sufragerie.
Veronica Morar stătea exact unde o lăsasem. Când m-a văzut, i-a apărut pe buze un zâmbet satisfăcut.
— Te-ai liniștit?
M-am așezat la masă.
— Nici n-am început.
Am pus dosarul în fața mea.
— Mai devreme ați spus că nu mă pricep la nimic altceva decât să cheltuiesc banii fiului dumneavoastră.
— Pentru că așa este.
Am deschis dosarul.
— Atunci să ne uităm la extrasele bancare… sau preferați să vă fie rușine încă de pe acum pentru ce ați spus?
Zâmbetul i s-a șters de pe chip.
— Ce extrase bancare?
— Ale noastre.
Andrei s-a așezat încet lângă mine.
În jurul mesei nu s-a mai auzit nici măcar o respirație.
Am scos prima foaie.
— Din acest cont plătim creditul pentru locuință.
I-am împins documentul spre Veronica Morar.
— În ultimul an, șaizeci și opt la sută din sumele depuse au venit de la mine.
Ea și-a încruntat sprâncenele.
— Asta nu dovedește nimic.
Am luat următoarea pagină.
— Curent, apă, internet, asigurare, întreținere. Toate sunt achitate din contul meu.