Am luat laptopul de pe birou și m-am întors cu el la masă.
Când am apărut din nou în sufragerie, Paraschiva Marin și-a dat ochii peste cap.
— Și asta ce mai e?
— Cifre, am răspuns eu.
M-am așezat, am deschis calculatorul și am căutat documentul salvat.
— Eu și Andrei Mureșan nu împărțim cheltuielile pe jumătate.
Pe chipul Paraschivei a înflorit imediat un zâmbet de triumf.
— Ei, poftim!
— Eu acopăr cam două treimi din ele.
Zâmbetul i s-a stins pe loc.
Andrei, lângă mine, a amuțit brusc.
— Cum adică? a întrebat ea.
Am întors ușor ecranul spre ea.
— Rata la apartament pleacă din contul meu. La fel curentul și internetul. De cele mai multe ori, tot eu plătesc și cumpărăturile pentru casă.
— Prostii.
— Nu sunt prostii.
— Dar Andrei câștigă mult mai bine decât tine!
Mi-am îndreptat privirea spre soțul meu.
El și-a ferit ochii.
Și atunci am înțeles ceva ce până în clipa aceea doar bănuisem.
Paraschiva Marin nu avea habar cum arăta, de fapt, viața noastră de zi cu zi.
Știa doar varianta pe care i-o spusese Andrei.
— Andrei are un salariu bun, am spus calm. Dar de trei ani plătește și un alt credit.
Paraschiva și-a încruntat sprâncenele.
— Ce credit?
Andrei s-a uitat la mine tăios.
— Gabriela.
— Creditul pe care l-a făcut atunci când dumneavoastră ați vrut să vă renovați bucătăria.
Peste masă s-a lăsat tăcerea.
Paraschiva Marin a pălit.
— Asta a fost altceva.
— Firește.
— A vrut să mă ajute!
— Și eu nu m-am opus.
Am coborât capacul laptopului, fără să-l închid de tot.
— Știți, doamnă Paraschiva, tocmai de aceea nu am pomenit niciodată despre lucrurile astea. Pentru că eu am crezut că, într-o familie, ceea ce faci pentru ceilalți nu se transformă mai târziu în muniție de aruncat în fața cuiva.
Ea și-a strâns buzele într-o linie subțire.
— Oricum, Andrei muncește mai mult decât tine.
La replica asta, n-am mai reușit să mă stăpânesc.
Am râs scurt, fără veselie.
— Andrei?
Soțul meu mi-a aruncat o privire de avertisment.
Dar era deja prea târziu.
— Vreți să vă povestesc cum arată zilele fiului dumneavoastră?
— Gabriela, oprește-te.
— De ce? Doar mama ta vrea să audă adevărul.
Paraschiva a lovit masa cu palma.
— Să nu îndrăznești să-mi murdărești băiatul!
M-am întors spre ea.
— Nu-l murdăresc. Doar descriu un bărbat adult căruia dimineața trebuie să-i opresc alarma de trei ori, altfel întârzie fiindcă adoarme la loc.
Unul dintre veri și-a coborât privirea în farfurie.
Paraschiva a deschis gura, însă nu i-am dat ocazia să intervină.
— Un bărbat căruia, ani la rând, eu i-am călcat cămășile. Eu i-am făcut programări la medic. Eu i-am pus actele în ordine. Și pe a cărui mamă o sun eu, de fapt, atunci când fiul ei nu-i răspunde două zile, ca să-i amintesc lui să-și sune mama înapoi.
— Asta e cu totul normal într-o căsnicie!