— Dar asta nu înseamnă că ai dreptul să intri peste finanțele noastre și să hotărăști tu cum ar trebui să ne administrăm banii.
Maria s-a ridicat brusc de pe scaun.
— N-am crezut niciodată că o să apuc ziua în care propriul meu fiu îmi va scoate ochii pentru banii pe care mi-i dă.
— Nu-ți scot ochii cu nimic.
— Așa sună.
— Îți spun doar atât: să nu o mai jignești niciodată pe Denisa pentru că își folosește banii așa cum consideră ea.
Maria și-a smuls geanta de pe spătarul scaunului.
— Bine. Am înțeles tot.
Bianca a oftat apăsat.
— Mamă, nu te dă nimeni afară.
— N-am nevoie să mă dea cineva afară.
A pornit spre ușă cu pași înțepați.
Înainte să iasă, s-a întors încă o dată spre mine.
— Sper că acum ești mulțumită.
Am privit-o fără să-mi feresc ochii.
— Aș fi și mai mulțumită dacă ai putea lua prânzul cu noi fără să-mi verifici bonurile.
Maria a deschis ușa și a plecat.
Nici măcar n-a trântit-o în urma ei.
Iar pentru Maria, asta putea fi considerat aproape un succes diplomatic.
Câteva clipe, în cameră nu s-a auzit nimic. Nimeni nu îndrăznea să spună primul cuvânt.
Apoi George s-a uitat spre Florin.
— Mai e prăjitură?
Bianca l-a lovit ușor cu cotul.
— Vorbești serios?
— Ce? Cearta nu se rezolvă mai repede dacă lăsăm prăjitura să se usuce pe masă.
N-am mai rezistat și am izbucnit în râs.
Florin a râs și el.
Totuși, în seara aceea, după ce au plecat toți, discuția dintre mine și Florin a fost cu totul alta. Mult mai liniștită, dar și mult mai serioasă.
— Nu mă deranjează că vrei s-o ajuți pe mama ta, i-am spus. Nu despre asta e vorba. Dar două mii, două mii cinci sute de lei pe lună nu mai înseamnă un mic sprijin.
Florin a încuviințat din cap.
— Știu.
— Și ar fi trebuit să-mi spui.
— Știu și asta.
A tăcut câteva momente, frecând cu degetele marginea paharului.
— A început cu o factură la dentist. După aceea a apărut asigurarea mașinii. Apoi mi-a zis că nu-i mai ajung banii până la sfârșitul lunii. De fiecare dată mi-am spus că e ultima oară, că e doar o situație de moment.
— Și acum?
Florin și-a coborât privirea spre masă.
— Acum cred că trebuie să aflăm ce se întâmplă de fapt.
Două zile mai târziu, a sunat-o pe Maria.
De data asta nu i-a propus, pur și simplu, să-i mai vireze niște bani. I-a spus că ar fi mai bine să se așeze împreună, să se uite peste cheltuielile ei și să înțeleagă de ce are nevoie, lună de lună, de sume atât de mari în plus.
La început s-a înfuriat.
Apoi a refuzat categoric.
După aceea, patru zile n-a mai vorbit cu Florin.
În cele din urmă, însă, a acceptat.
Și atunci a ieșit la iveală ceva la care niciunul dintre noi nu se gândise.
Maria nu ducea lipsă de mâncare.
Nu avea datorii uriașe care s-o îngroape.
Pur și simplu cheltuia mult mai mult decât era dispusă să recunoască.
Mânca la restaurant de mai multe ori pe săptămână.
Plătea două abonamente pentru servicii pe care aproape că nu le folosea.
Își cumpăra haine noi fără să se gândească prea mult.
Și, pe deasupra, îi împrumuta regulat bani unei prietene care îi înapoia rar și cu mare întârziere.
Florin nu a încetat cu totul s-o ajute pe mama lui.
Dar a trasat o limită clară.
Iar Maria, pentru prima dată în viața ei, a fost nevoită să-și împartă banii astfel încât să nu mai pornească de la ideea că fiul ei va acoperi automat, în fiecare lună, gaura apărută în bugetul ei.
Au trecut aproape două săptămâni până când a venit din nou la noi.
Într-o duminică, s-a prezentat la ușă cu o prăjitură în mână.
S-a așezat la masă.
Am mâncat.
Am vorbit.
Și aproape o oră întreagă nu ne-am certat.
La un moment dat, privirea Mariei a alunecat spre bluza mea.
Era nouă. Am văzut cum o măsoară din ochi.
Am tras aer adânc în piept.
Ea a deschis gura. Florin și-a întors imediat capul spre ea.
Bianca s-a oprit din mâncat.
Cu toții știam exact ce întrebare îi stătea pe limbă Mariei.
A urmat o tăcere de câteva secunde.
Apoi, spre uimirea mea, a zâmbit.
— Îți vine foarte bine.
Am rămas pentru o clipă fără reacție.
— Mulțumesc.
Și am continuat să mâncăm.
Nu a fost o scuză.
Dar, venind din partea Mariei, și atât era un început.
Pentru că uneori problema nu este cine cheltuie mai mulți bani.
Problema începe atunci când cineva ajunge să numere banii altuia cu mult mai multă atenție decât își numără propriii bani.